„Constituția lui Băsescu”, respinsă de Parlament. A primit 41 de voturi

Constituția lui Băsescu, respinsă de Parlament. A primit 41 de voturi
Publicat: 21/05/2013, 13:02
Actualizat: 29/07/2014, 20:42

Camera Deputaților a respins proiectul legislativ de revizuire a Constituției care prevede Parlamentul unicameral și reducerea numărului de parlamentari la 300 de membri, „pentru” votând 41 de deputați, iar împotrivă 259.

În cadrul dezbaterilor generale, reprezentanții UDMR, PSD, PNL și cei ai grupului minorităților naționale au anunțat că nu susțin această propunere.

„Noi am votat așa cum a decis electoratul la referendum, nu sunteți alături de milioane de cetățeni”, a spus liderul grupului parlamentar al PDL, Mircea Toader.

„Nu vom vota această propunere deoarece nu ne-au fost aprobate amendamentele depuse”, au spus cei de la UDMR. De asemenea, Varujan Pambuccian, liderul grupului minorităților naționale, s-a pronunțat pentru o republică parlamentară, motiv pentru a nu susține proiectul legislativ propus.

„Veți vedea că emanația acestui proiect este guvernul condus de Boc, între timp în noul Parlament, care are legitimitate constituită, o comisie formată din toate grupurile parlamentare lucrează. În același timp, vreau să vă reamintesc că avem constituit un forum constituțional și sunt foarte multe aspecte în acest raport de care nu ați ținut cont, un aspect ar fi regionalizarea. Nu avem punctul de vedere al Guvernului, care nu susține această formulă, nu se va vota acest proiect de lege”, a spus deputatul PSD, Florin Iordache.

Nici cei din PNL nu au susținut proiectul legislativ de revizuire a Constituției.

„Referendumul 2009, trebuie să reamintesc că acest referendum nu a fost unul pentru revizuirea constituției, nu negăm faptul că referendumul s-a desfășurat în condiții normale, dar el nu a fost supus în prealabil dezbaterii parlamentare. Drept care putem spune că cei care au votat într-o bună măsură nu au fost neapărat în cunoștință de cauză cu argumentele și contraargumentele. Este șchiop față de ce realizăm acum, forum constituțional, comisie, dezbatere”, a spus deputatul PNL, Petre Roman.

Alături de PDL și cei de la PPDD au anunțat că susțin proiectul legislativ de revizuire a Constituției.

„Noi susținem 300 de parlamentari cum a vrut poporul”, a spus de la tribună deputatul PPDD Tudor Ciuhodaru.

În expunerea de motive la proiectul legislativ privind revizuirea Constituție se precizează: „în urma referendumului popular organizat de președintele României la data de 22 noiembrie 2009, cetățenii care au participat la vot, cu o majoritate covârșitoare, au optat pentru trecerea la un Parlament unicameral și pentru reducerea numărului de parlamentari. În urma acestui referendum nu ne rămâne decât să punem în aplicare voința supremă a poporului, așa cum se prevede în articolul 2 din Constituție”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Raisa a fost găsită moartă. Fetița de doi ani dispărută ieri era într-o râpă și...
Gabriela Lucuțar divorțează! Regina Întunericului și soțul ei au de împărțit o avere de 2,7...
FOTO. „Ce rușine!”. Imaginile indecente pentru care Mădălina Ghenea a fost desfințată de fani
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Trei dintre rudele Raisei, fetița găsită moartă într-o râpă, sunt audiate de polițiști. Pista pe...
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce...
TEST IQ | Aceste două poze par identice, dar nu sunt. Găsiți diferențele
Produsele de pe Shein şi Temu s-ar putea scumpi. UE vrea taxe vamale pentru toate...
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Șocul pe care o străină de pe TikTok l-a avut când a aflat din ce...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
S-a dus la RAR să înmatriculeze mașina dar a primit DOSAR PENAL
Una dintre cele mai frumoase biserici gotice târzii din Transilvania va fi restaurată
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
3 ani ÎNCHISOARE pentru șoferii ROMÂNI. Nimeni n-are dreptul. Te prinde imediat
Un telefon care a făcut istorie revine în prim-plan. Mulți români l-au adorat
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, acuzați că mimează fericirea în mediul online! Cum se înțeleg,...
"Era o fată nevinovată". Ipoteza polițiștilor în cazul fetiței de doi ani din Dolj găsită...
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare...
Roxelana, sclava prizonieră care a devenit soția lui Suleiman I. Kösem Sultan, femeia cu cel...
×